Vino și vezi!
Despre Noi
Peace of Art, prin proiectele cultural-muzicale pe care le desfășoară, se adresează, în principiu, tuturor iubitorilor de muzică. Însă, școala noastră urmărește, în special, umplerea unui anumit gol… Despre ce este vorba?
În comuna Oarța de Jos, județul Maramureș, se desfășoară an de an, începând cu 2015, o tabără de muzică. Timp de 7-10 zile, copii și tineri din Baia Mare, Satu Mare, Cluj Napoca, Alba Iulia, Timișoara, București vin în această tabără pentru a învăța să cânte la un instrument, să asculte recitalurile sau concertele susținute de artiștii și profesorii invitați și să cânte ei înșiși în cadrul evenimentului muzical dedicat tuturor participanților, cu care se încheie fiecare ediție a taberei de muzică. Pe lângă copiii și tinerii care vin din orașele menționate, taberei noastre se alătură și copii și tineri din satele aparținătoare comunei Oarța de Jos, dar și din Bicaz, Jurlelec, Motiș sau alte sate din împrejurimi.
Cu rarisime excepții, copiii de la sat, se găsesc în situația extrem de delicată în care îi privesc uimiți pe cei de la orașe cum cântă sau discută despre muzică cu o lejeritate care îi descumpănește. Și ei vor să cânte, și ei vor să pătrundă în tainele acestui fascinant univers care este muzica. Dar, din nefericire, porțile le sunt închise. De ce? Pentru că în toată zona, nu există nici o școală de muzică. Cele mai apropiate sunt în Zalău sau Baia Mare. Însă câți părinți de la sat își pot permite luxul de a-și duce copiii la oraș să învețe muzică.
Prin urmare, copiii se entuziasmează în timpul taberei de muzică, își conving eventual părinții să le cumpere un instrument, încearcă singuri să învețe câte ceva de pe YouTube și, mai devreme sau mai târziu, renunță. În anul următor, la tabăra de muzică, povestea se repetă. Copiii și tinerii de la oraș, care au făcut între timp vizibile progrese, cântă împreună, își prezintă unii altora postările de pe canalele media, se mândresc cu realizările și urmăritorii lor, în vreme ce copiii și tinerii noștri de la sat se bucură, cel mult, de șansa de a fi prin preajma micilor vedete. Trist, foarte trist! Și dacă noi, cei care organizăm tabăra de muzică și asistăm an de an la aceste nefericite situații, nu facem nimic, atunci cine? Nu-i putem învinui pe părinți și cu atât mai puțin pe bieții copii. Iată de ce am considerat imperios necesar să depășim acest handicap și să înființăm o școală de muzică.
